A venit toamna la conac, la Maldar

Stiam de ceva vreme de Conacul Maldar, dar era prea aproape, prea cunoscuta zona, prea la indemana. Asa ca mi-a luat ceva pana sa imi rezerv o camera. Si bine am facut, chiar si asa cu intarziere.

De gasit il gasesti usor, la vreo 2 km de Horezu, inconjurat de o padure de brazi si verdeata. Dar nu te avntura fara rezervare. Asta pentru ca sunt doar 15 camere care se ocupa cu cateva saptamani inainte. Cu rezervarea in buzunar, pofteste in masina timpului si coboara la statia cu domnite imbracate in costume din alte vremi. Negresit, o sa te intampine zambitoare si o sa te conduca pe langa semineu, dincolo de usa din lemn masiv catre odaia cu iatac sculptat intr-un arbore de-al locului, cu asternuturi brodate ca acelea pe care sigur le-ai descoperit in copilarie in lada bunicii.  Cam asa te simti cand ajungi la conac.

Conacul este o fosta cula, una din cele 3 din zona, alaturi de cula Greceanu si cula Duca. Adica o asezare semi-fortificata unde satenii se ascundeau din calea cotropitorilor. Numele pare ca si l-a luat de la, cum altfel, un tanar ostean personaj de poveste romantica. Pare-se ca domnul Maldar, unul din capitanii lui Mihai Viteazu prins de tatari, si-a recapatat libertatea seducand-o pe fiica hanului tatar si ascuzandu-se cu ea in cula. Nu chiar in cula ce ii poarta numele, ci in vecina de peste drum. Dar proprietarii impresionati de povestea de iubire au botezat conacul cu numele lui Maldar.

Celelalte doua cule sunt muzee, iar distanta pana la ele nu este mai mare de 1 km. Tocmai buna pentru plimbarea de digestie de dupa pranzul copios, inainte de leneveala la piscina sau masajul de dupa sauna.

Mi-a placut tare la conac. Gazdele sunt amabile si iti zambesc. Mancarea este fantastica, iar cina la lumina lumanarii si caldura semineului iti ramane lipita de suflet. Nu iti ascund ca preturile sunt un pic piperate, dar nu fara temei. Caci fiecare coltisor al domeniului isi merita banii. Incearca-l. Iti las cateva poze sa te convingi.

Popas la Palatul Brukenthal Avrig

La coborarea de pe Transfagarasan  sau daca sunteti doar in zona Sibiului sau a Fagarasului, v-ar placea sigur un popas la Avrig, la doar 1 km de la drumul dintre Sibiu si Brasov, la resedinta de vara a baronului Samuel von Brukenthal.

Cum bine spune site-ul lor, resedinta de vara de odinioara a fost trezita in 2011 din somnul ei adanc. Asta pentru ca mult timp palatul si-a pierdut stralucirea pe care o avea pe la mijlocul anilor 1700. Ca orice cladire veche mai aratoasa, a fost transformata in vremea comunismului in sanatoriu si apoi lasata in paragina. De pe acelasi site de prezentare aflam ca este cam ultimul ansamblu baroc din sudul Transilvaniei care a invins in lupta cu timpul, dar care, as zice eu, nu a iesit nesifonat din batalie. Palatul din partea de sus a parcului n-a fost inca renovat. Planurile ar fi sa intre in reparatii, dar om vedea, In schimb Oranjeria, in partea de jos, a fost renovata aproape integral si este locul despre care o sa va povestesc acum.

Popasul meu a fost ceva mai lung si am ramas si peste noapte. Am ajuns intr-o duminica in care se strangeau aranjamentele de la nunta care fusese cu o noapte inainte. Mai ramasese pianul pe pajiste. Gradina era plina de sibieni veniti la pranz si de nemti tracuti de prima tinerete. Intr-un colt un tip si-o tipa, si ei mai tomnatici, erau distractia live si cantau melodii din tineretea lor. 

Singura cladire functionala este Oranjeria, unde au amenajat cateva camere si unde mai lucrau la vreo 3. Tot acolo sunt cele 2 restaurante, unul deschis tot timpului anului si un altul, mai mare, pentru evenimente. In jurul Oranjerei este o mare gradina, acum restaurant in aer liber  si parcul care, din cate am vazut, este parcul Avrigului, unde oricine se poate plimba nestingherit. Daca aveti copii in dotare, au o mica ferma de animale si piticii sunt plimbati cu poneii. 

Cum mi s-a parut mie locul? O surpriza placuta. O mica oaza in care poti sa iti iei putin liber, sa bei un vin bun si sa respri mirosul de gradina. Si daca ramaneti peste noapte este chiar mai bine, caci sigur o sa va placa cina la lumina felinarului din pom si somnul adanc pe cele mai bune perne pe care le-am gasit in ultima vreme la hoteluri.

Mai au mult de lucru, dar ce a iesit din Oranjerie arata bine, oamenii sunt amabili si mancarea buna, mai ales strudelul cu vanilie. Eu una o sa ma intorc si sunt curioasa cum o sa evolueze locul.

Ola Ibiza! (I) - Intre UNESCO si clubbing

A trecut ceva de la momentul in care mi-a aparut piticul cu Ibiza pana cand am aterizat pe insula, dar tare ma bucur ca intr-un final am facut-o. Si de atunci ma tot gandesc sa ma intorc.

Orice drum incepe cu un avion, sau ma rog, in cazul asta doua avioane. 

A fost anul trecut o tentativa a Blue Air sa zboare charter pe vara, dar n-a iesit. Asa ca deocamdata Bucuresti-Ibiza are nevoie de o escala. Cele mai bune variante sunt prin Spania (Madrid sau Barcelona) sau prin Italia de unde zboara low-costurile Easy Jet si Ryanair. Noi am ales o escala de cateva zile la Milano, numai bine potrivite cu ziua mea de nastere, ca in final sa zburam in Ibiza din Torino. Dar asta-i o alta poveste, pentru o alta zi.

Ar mai fi varianta pe apa, dar asta implica sa ajungeti la Valencia, de unde sa va imbarcati pe un ferry Balearia, intre noi fie vorba cam de vreo 2 ori mai scump ca biletul de avion. 

Si iata-ne ajunsi in Eivissa, cel mai mare oras de pe insula si singurul cu aeroport. Mai mereu aleg sa aterizez diminata ca sa am toata ziua inainte pentru bantuit. Acum nu s-a putut si Eivissa ne-a intampinat seara tarziu, pe intuneric. Atat de intuneric si noi atat de obositi incat nu ne-a dat prin minte ca intinderea neagra ce se vedea de pe terasa noastra ar fi marea :))) 

Despre Ibiza am auzit multe. In principal ca n-ai ce cauta acolo acolo daca vrei relaxare si lenvit la plaja, ca toata insula vibreaza intr-o neobosita petrecere, zi si noapte, noapte si zi. Iar urechile si stomacul se inunda de acorduri trepidante de muzica house, zi si noapte, noapte si zi. Si daca treci cu bine de asta, dai peste valuri valuri de englezi impanziti de aburii alcoolului...pardon, distractiei. Hm, da si nu. Cu imaginea asta am aterizat pe insula. Si va marturisesc ca m-am chinuit sa o gasesc. Numai eu stiu cat mi-am lungit privirea sa vad acele plaje pline de dansatoare in spuma, acei englezi dormind pe borduri, acele rauri rauri de hipioti. Si nimic. Ioc. O insula normala, cu familii cu prichindei, cu venerabili peste 50 de ani la brat seara pe faleza. Hm, ceva parca nu se leaga.

Pesemne ca nu Eivissa este za place to be pentru nebunie. Dar clar este za place to be pentru a-ti stabili baza de explorare a insulei. Eivissa este un frumos orasel alb, cu strazi organizate ca un fagure. Cu cladiri ce nu depasesc cateva etaje, toate cu terase generoase intre care mai vezi ici colo cate un palmier crescut rebel. Iar cand iti ridici privirea, vezi deasupra lor batrana Dalt Vila, orasul vechi, astazi binemeritat patrimoniu UNESCO.

Sunt doar doua intrari care duc dincolo de ziduri. Podul principal , Portal de ses Taules, duce direct in Placa de Villa, vechea piata a orasului.

A doua intrare este Portal Nou, mai dosita incat iti da sentimentul ca te furisezi prin coridorul lung. 

Pentru turistii care isi lasa masinile in parcarea din spatele orasului vechi s-a mai deschis o intrare, cea spre care duc scarile din poza de jos Insa aceasta nu face parte din intrarile originale ale orasului, ci se pare ca era o veche incapere de comori. 

Dalt Vila este lenesa ziua si vibranta noaptea. Strazile inguste de piatra se umplu la lasarea serii de terase si voie buna. Un mic amanunt, Dalt Vila este locuita, asa ca fiti cu bagare de seamana sa nu deranjati localnicii in expeditiile voastre pe stradute caci va puteti trezi oricand in casa cuiva direct din strada.

Eivissa este un autentic orasel spaniol de la mare. Relaxat si vesel, cu oameni zambitori. Desi ne-am inchiriat un micut apartament cu bucatarie, serile le petreceam intr-un barulet cu gradina interioara unde am descoperit bufetul cu delicioase pinchos. Si o idee interesanta. Fiecare pinchos are in el o scobitoare iar la final platesti la numarul de scobitori pe care le ai in farfurie, Si nu ascunzi si ele, pentru ca nu e frumos, nu-i asa?

Si da, acum s-o spunem pe-a dreapta, Eivissa este un party city, demn de faima insulei. La lasarea serii se transfora. Si da, aici sunt doua din cele mai faimoase cluburi, Pacha si Space. Si toti aici este hotelul care noaptea se transforma intr-un mega club in aer liber, Ushuaia. DA, clar Ibiza este demna de faima pe care o are. Dar sa va spun un secret. Daca nu petreceri nebune este ceea ce cautati, le puteti ocoli fara probleme. Desi macar o noapte nebuna trebuie sa va pecetluiasca sederea pe insula.

Ca a doua zi sa o luati de la capat, tolaniti sa soare, caci Eivissa fara plaja nu se putea.

Stat pe aproape pentru ca o sa va povestesc ce alte locuri are insula de arata si unde am gasit si hippiotii din legende care da, exista.

Formentera, micul paradis de numai 19 km lungime

Va spun sincer ca nu aveam habar de aceasta micuta insula din Baleare. Abia cand mi-am pus in gand sa debarc in Ibiza m-am uitat mai atent pe harta si am vazut-o. Mica, imediat la sud de Ibiza, la numai 4 mile marine.

Si m-am apucat imediat sa-mi fac temele. 19 km lungime, deci mica. Localnici putin sub 10.000. Turisti nenumarati. O istorie putin zbuciumata cu cotropiri vikinge, arabe si romane. In zilele noastre umbla vorba ca ar fi cotropita de nudisti care iau cu asalt toate plajele micutei insule cat e ziua de lunga.

M-am inarmat cu o camasa de in, crema de soare si palarie si am purces la drum pe  marea suspect de calma.

Din pacate ca sa ajungeti acolo este nevoie sa ajungeti mai intai in Ibiza. Desi Ibiza nu este deloc un chin pentru ochiul calatorului (mai degraba pentru buzunar, dar cine mai tine cont de asta pe insula petrecerii eterne?). Din Eivissa sau Ibiza town pentru turisti sau din vecina Playa d'en Bossa pleaca aproape in fiecare ora ferry-uri spre Formenterra.

Dupa numai 30 de minute si cativa pescarusi hraniti din palma, debarcam in La Savina, singurul port de pe mica insula.

Si tot cam singurul loc de unde puteti inchiria o masina sau un scuter pentru un tur de insula. Insa daca nu ati rezervat cu cateva zile inainte, sansele sunt destul de mici sa gasiti ceva liber. Dar fiti fara grija. Ca in orice loc de pe planeta cotropit de turisti exista autobuze special pentru multimile care coboara de pe ferry. Nu vreau sa va sperii, eu am vazut Formentera la inceput de iunie si a fost minunat. Dar din auzite se pare ca in miezul verii petrecaretii din Ibiza dau navala (va povestesc eu in curand ce e si cu legendele petrecaretilor din Ibiza).

Dar inapoi la Formentera. Va spun cu mana pe inima ca aici am vazut cea mai clara apa si cel mai fin nisip. Mai ales pe plajele Ses Salines, fostele saline, acum parc natural Unesco. Si ce sa vezi, nici picior de nudist.

Ca orice femeie care se respecta, am citit gresit programul autobuzului care trebuia sa ne duca ola urmatoarea plaja. Si iata-ne in soarele arzator cu o ora intreaga in fata,  plina ochi de asteptare. Cand ochiul meu de femei cade pe o cladire urata tare, pe un damb. Ce sa fie? Ce sa fie? Si iata-ne urcand dambul si descoperind pe partea cealalta cel mai "cu vedere" restaurant pe acea zi.

Ok, urmatoarea plaja.

Si urmatoarea

Tare greu m-am separat de plajele astea ca sa ajung in cel mai sudic punct al insulei unde ce putea sa fie? Ce altceva decat...un far. Si hau.

Iata cum scriind randurilea astea m-a apucat un dor de Formentera si de vara...